Aghiutza.com | Umor calificat

Întâi au sugerat-o neohegelianiştii, apoi au venit animatoarele din Bamboo şi au confirmat-o decisiv: Dan Diaconescu e adevăratul Midas al zilelor noastre! Cu doar o uşoară atingere a degetului pe butonul de emisie, transformă realitatea imediat înconjurătoare ba în scandal, ba în revelaţie mistică. Aşa că uitaţi de Mama Omida, uitaţi de Vrăjitoarea Metamizoala, uitaţi de creditele pentru tefloane la second hand, pentru că ultimul fenomen naţional, mai pe val decât team building-urile la Geoagiu Băi, este Iliuţă. Care Iliuţă nu s-a sinucis şi nici nu a jucat pocher pe dezbrăcate cu strigoiul Elodiei, dar totuşi a izbutit weekend-ul trecut să fie la OTV, la aceeaşi masă cu Dan Diaconescu. De ce?

Pentru cei care chiar au preocupări serioase şi nu zac cataplexic în faţa OTV-ului, aflaţi că Iliuţă ghiceşte câte borcane de compot de kiwi ai dosit pe vremea comuniştilor sub parchet, câte fire de păr ai pe cur (plus diametrul şi lungimea fiecăruia dintre ele, în picometri) şi dacă vecinii vor scoate sau nu, peste trei săptămâni, butoiul cu varză în casa scării. Toate astea numai la auzul numelui şi al datei de naştere ale telespectatorului, şi după mâzgălirea unei foi cu forme pornite parcă din tentativa unui manelist de a expune ce a înţeles el din Critica raţiunii pure. Însă prorocul cu lanţ de aur şi freză de Rahova nu s-a oprit aici cu sentinţele sibilinice. Între două pauze publicitare la medicamente naturiste pentru herpes anal, Iliuţă s-a suit la un nivel global şi a întrezărit un doliu naţional în Italia în mai, o bucată de catastrofă în SUA prin iunie, iar în cazul României nu ştiu ce lucruri bune, în curând.

După emisiune, m-am proptit de-o sticlă de bere şi-am scrutat cu mintea spusele lui Iliuţă: ce naiba se poate întâmpla în România bine, în viitor? Pleşu preşedinte? Van Basten antrenor la Steaua? Corina Caragea în Playboy? Şi-apoi, dintr-o dată, m-a izbit! Mi-am dat seama că, graţie lui Iliuţă, vom afla în sfârşit cât ia Esca leafă de la Sârbu.

The Knife - Heartbeats

Antena 2, seara târziu, e un fel de OTV, dar fără audiență și în general cu o atmosferă de plictis soporific. Joi seara am dat peste o emisiune marcată cu “Special”, care se numea, grav, cam așa: “Otrava din alimente - Ce ne lasă nutriționiștii să mâncăm de Paște”. Într-o parte a studioului era invitat unul cu față de iluzionist de petreceri pentru copii, cu plete și îmbrăcat în costum roșiatic cu cerculețe și triunghiuri. În partea cealaltă, unul cu păr grizonant și față de academician eșuat în trening prin piețele de cartier. În centru, moderatoarea cu spirit blond și cu față cam neprezentă.

Când am nimerit eu cu ochiul în discuția lor, iluzionistul perora - cam ca CTP-ul pe vremea când se încrunta pe la Hurezeanu în emisiune - despre tehnici de urinare & căcare. Mai peste vreo 10 minute, a trecut la diaree. Am profitat de pauza publicitară și m-am furișat pe un alt canal. N-am riscat să mă mai uit, mai ales că venea Paștele și, vorb-aia, pofta bună. Păi dacă, Doamne ferește, reveneau cu o emisiune cu un titlu de genul “Feng shui câmpenesc vs. Tae Bo silvic” și se apucau să vorbească despre facelift-urile și liposucțiile Elenei Ceaușescu?

Hooverphonic - Renaissance Affair

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Am citit în Academia Caţavencu că fostul aghiotant al Andreei Marin Bănică Jr, Cove, locuieşte pe undeva pe lângă intersecţia dintre Sebastian şi 13 Septembrie. Ei, exact pe-acolo, dar puţin mai în jos, apoi la dreapta, mergi înainte, treci de prima intersecţie, apoi de-a doua, încă vreo 50 de metri şi gata, ai ajuns, am stat şi eu până acum două săptămâni. Asta înseamnă că am fost, practic, vecini şi că aş fi putut să mă duc în orice seară la părinţii lui (da, locuieşte cu ai lui) să le cer o cană de făină.

Deci, urmând firul logic al acestei implicaţii, părinţii lui Cove ar fi putut îndrăzni să mă cheme să-l ajut pe ăla micu’ al lor cu calculatorul, că nu se mai aprinde şi are teme pentru şcoala de dans. Din moment ce le-am folosit făina, m-aş fi dus. În timp ce i-aş fi reparat PC-ul, Cove mi-ar fi putut povesti detalii picante despre tatuajele Andreei Marin Bănică Jr, despre păpuşile Oanei Zăvoranu şi despre lecţiile de dans, iar eu i-aş fi putut relata despre cum am luat făină de la ai lui. Drept mulţumire, Cove m-ar fi cinstit cu o şaorma la şaormăria de pe Mărgeanului şi astfel am fi putut deveni amici. Ulterior, am fi umblat prin cluburi împreună, la agaţamente, iar Cove s-ar fi dat la minora pe care tocmai i-o suflasem unui manelist, lucru care ar fi degenerat într-o uriaşă bătaie şi într-o primă pagină în Cancan. Subiectul ar fi respirat prin presă vreo trei zile, după care ar fi fost lăsat să moară cu perna pe faţă.

Mai mult ca sigur, după nedoritul incident şi recent dobândita faimă, aş fi fost invitat telefonic la emisiuni mondene să-mi dau cu părerea despre intenţia Loredanei Groza de a construi un adăpost pentru bibilicile carnivore de prerie, aflate în prag de extincţie. Într-un final, după un parcurs excelent prin faţa aparatelor foto ale paparaţilor, un sătean din Poplaca m-ar fi dat în judecată pentru că din cauza remarcelor mele misogine, auzite în treacăt la tv în timp ce se epila facial, nevasta lui a născut prematur un copil hidos. Evident, ar fi câştigat. Lucru care m-ar fi aruncat în declin brusc şi apoi într-o clinică de dezalcoolizare, vizavi de căminul de bătrâni unde ia Cove lecţii de dans.

Azi, când mă gândesc la toate belelele prin care aş fi putut trece, îmi doresc ca în momentul în care m-aş fi aflat la uşa părinţilor lui Cove, să le fi zis: “Auziţi, da’ să-i spuneţi lui Cove că-mi bag p**la în făina lui!”.

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Pe când ideea de profunzime a unora este reprezentată de citirea unei etichete de bere într-un cerc de salahori absolvenţi de şcoli vocaţionale, eu tot ce îmi doresc de Crăciun e un spuzar de oţel, ranforsat, cu monogramă dacă se poate, cu care să-l ard pe Moş Gerilă peste ochi până când recunoaşte, printre sughiţuri şi regrete, că mi-a furat colecţia de cartonaşe cu fotbalişti.

Lăsând la o parte urările sezoniere de bine şi trăgând cu ochiul la comunicarea kinezică a lui Cioroianu din timpul întâlnirilor diplomatice, nu pot decât să ajung la următoarea concluzie: fraţilor, am învins şi singurii care merită gratulaţiile noastre sincere suntem chiar noi înşine! Elodia e moartă şi moartă râmâne, oricât de mult mujdei bioenergetic ar presăra Dan Diaconescu prin studio, iar Pepe e însurat cu Oana Zăvoranu şi însurat va rămâne, oricât de mult mujdei s-ar forţa să mânânce înainte de culcare! Şi, mai presus de toate, revelionul şi Sărbătorile de iarnă bat cu pumnii în uşă, cerându-ne donaţii pentru Biserica Guvizilor Astigmatici sau încercând se ne vâre pe sub preş bunăstare televizuală, sarmale la plic şi Burger la PET.

Pentru că aici voiam să ajung, la iniţiativele şi stăruinţele mass-media de a încununa un an plin de frustrări politice, neajunsuri materiale şi inegalităţi sociale cu catharsisul cârmuit de ştirile despre idioţi care crapă cu friptana în gură, despre nişte obidiţi care lustruiesc flota de utilaje de deszăpezire trei sferturi de an, pentru ca la prima ninsoare să facă declaraţii-şoc că iarna i-a luat prin surprindere, despre pensionari exaltaţi care folosesc Prostamolul din dotare pe post de armă emoţională pentru a prinde un loc la revelionul lui Vanghelie sau despre budinca de soia pe care Mihaela Rădulescu o va împărţi cu generozitate la masa de Crăciun.

Dar nu are sens să batem în retragere, căci într-o televiziune, poate chiar în momentul ăsta, se aşterne decorul pentru cea mai mare găselniţă a showbiz-ului românesc de la zvonurile despre devianţa sexuală a cuplului patern Decebal-Traian încoace: duoul Ţociu şi Palade. Mai exact, Romică Ţociu şi Cornel Palade, adică aceşti gogoşari reşapaţi cu consecvenţă la fiecare sfârşit de an, aceşti maeştri de mare viitor, veşnic trecut şi nedorit prezent, aceşti veritabili parinţi ai genului sitcom “ca la mă-ta acasă”, care de mai bine de un deceniu rafinează şi adaptează scheme de poante proletare culese de la deschizătorii de drumuri Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru.

Înainte să schimbaţi canalul şi să le puneţi scrum de ţigară în cocktail, gândiţi-vă cât s-au sacrificat baieţii ăştia pentru ca spiritul grătarului în scara blocului şi al sunetelor de apel cântate de Nelu Ploieşteanu să fie socialmente acceptabil într-o Românie modernă şi europeană. Imaginaţi-vă că în ultima zi a anului sunt luaţi pe sus chiar şi de pe veceu şi târâţi într-un studio burduşit cu necunoscuţi care îşi trag gurile până la urechi. Aici, sunt obligaţi de clinchetul mălaiului din contract să repete glumele cu care acostau în tinereţe gagice pe la training-urile de optimizare a muncii pe strungurile carusel şi pe maşinile de modificat axe. Empatizaţi puţin cu ei, conştientizând că mai bine de o decadă, în noaptea dintre ani, cu ochii unei naţiuni pe ei, băieţii ăştia nu s-au putut bucura de plăcerea trupească a scărpintului în cur, nu le-a fost permis să tragă un pârţ eliberator în toiul petrecerii şi le-a fost absolut imposibil să borască în glastra cu lalele a vecinilor de palier.

Nu ştiu dacă umilul meu gest de recunoştinţă, care se vrea a fi vag reparatoriu, va conta câtuşi de puţin pentru ei, însă eu vreau să le mulţumesc lui Ţociu şi lui Palade pentru că graţie lor nu deschid televizorul după 20 decembrie şi, mai ales, pentru că nu mi-e ruşine să râgâi atunci când nu mă vede nimeni.

P.S. Busule, Sărbători fericite, mă!

După ce onorabilul tabloid Atac şi-a tras simbol religios pe frontispiciu, iar reporterii au fost înarmaţi nu cu pixuri şi carneţele, ci cu mătănii şi cruciuliţe, cetăţenii cu drept de vot ai României au început, în mod firesc, să se pârpălească seara în pat. Tot felul de întrebări escatologice le frământau seară de seară fragilele conştiinţe: “Ce se va alege de presa românească?”, “În ce direcţie ne îndreptăm, Doamne?”, “Când se despoaie Esca în Playboy?”, “Cât s-a terminat aseară meciul?” ş.a.m.d.

Mântuirea nu s-a lăsat însă aşteptată şi, în scurt timp, din tipografiile duhovniceşti ale Cancan Media s-a coborât ziarul omonim pe tarabele necredincioşilor. Oamenii au început din nou să vorbească pe la colţuri despre patimile Mioarei Roman, să păstreze momente de tăcere solemnă în timp ce citesc ultimele învăţăminte ale starletei porno Alina Plugaru şi să scuipe cu frică în sân ori de câte ori necuratul îi îndeamnă pe semeni la gerontofilie. Căci trimisul lui Bârfeu pe pământ n-a zăbovit nici o clipă şi s-a pus numaidecât pe propovăduit. Cu nemărginită bunăvoinţă, el le-a arătat mirenilor calea, grăind: “Porcăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Certurilor!”.

(Imagine: Richard Jolley - www.cartoonstock.com)

Ieri seară, am deschis OTV-ul şi am rămas câş. M-am frecat bine la ochi, mi-am tras două palme peste faţă, m-am aruncat cu capul în perete şi mi-am îndreptat iar privirea spre OTV, poate-şi revine. Nimic, era la fel. Deci e de la ei, nu de la mine. Şocul a fost declanşat de avertismentul de sub sigla OTV, acolo unde sălăşluieşte de obicei deja prea firescul “Senzaţional” sau deja incredibil de comunul “Exclusiv”. Acum era un “Atenţie” grav, cu doar un semn de exclamare.

Să ghicesc că postul îşi doreşte o repoziţionare pe piaţa televiziunilor româneşti? Până acum publicul prioritar era mai evident ca sânii Jennei Jameson într-o producţie de profil: cititorii ştirilor de la 5 şi telespectatorii Libertăţii. Acum, se pare că OTV doreşte să-şi asume veleităţi de post de serviciu public şi să ne servească nu divertisment ieftin, ci informaţii concrete, utile, care să ne ajute să ne orientăm în viaţa cotidiană. Chiar dacă acel “Atenţie!” ne avertizează numai asupra temei emisiunii - Reconstituirea morţii lui Bogdan “Ralph”, e totuşi un început. Datorită atenţionării vom înţelege rolul mecanismelor politice în configurarea societăţii atunci când, de exemplu, cumpărăm o pâine. Ca telespectatori atenţionaţi ai OTV, ştim că pâinea respectivă este un element sine qua non al sănătăţii noastre, pentru că ni s-a atras în prealabil atenţia asupra reconstituirii morţii lui Bogdan “Ralph” şi, ca atare, toate intercondiţionările microeconomice şi macrosociale ne sunt foarte clare.

Dacă postul lui Dan Diaconescu nu se va abate de la această nouă direcţie, prevăd că în curând vom avea titluri de genul “Important! Ciobanul care şi-a tăiat sau nu nevasta cu pila pentru unghii”, “Semnalare! Există o şansă ca Gabriel Fătu să arate caseta” sau “De reţinut! Noi detalii în cazul <<Crimei din Primăverii>>: Romaniţa Iovan a făcut herpes după ce a mâncat un ecler stricat din Piaţa Berceni!”.

Tocmai am primit un link către o înregistrare a emisiunii PoveŞTIRI de Noapte, de pe Acasă TV. După primele secunde, întâia mea reacţie a fost să scap o înjurătură, crezând că e un clip de la Greenpeace în legătură cu salvarea balenelor, dar reporteriţa m-a calmat involuntar pronunţând numele Nikita. Care nu prea mai ţin minte ce post ocupă - vedetă porno, luptătoare de wrestling, contragreutate de macara -, dar măcar nu e balenă sau activistă Greenpeace. Iarăşi, anticipând probabilul meu impas, reporteriţa care se insinuase la ea în baie, cu car de filmare cu tot, a ţinut să mă lămurească: “o femeie în adevăratul sens al cuvântului, o femeie puternică, o femeie frumoasă… Nikita.” Gata, acum sunt relaxat până la ataraxie. Nu s-au dat cu greenpeaciştii ăştia de la Acasă; încă ne mai prezintă emisiuni femeieşti în care sapienţa este valoarea ultimă.

Ceea ce urmează de-a lungul a 9 minute este, la nivel discursiv, veritabil rafinament filosofic şi, la nivel vizual, certă emoţie estetică. Nikita, în calitate de intervievată semi-subacvatică, ne vorbeşte cu o siguranţă peripatetică despre succesul ei, despre bani, despre moravuri uşoare, despre bărbaţi, despre sex şi despre dragoste. Desigur, fiind cu mult înaintea vremii sale, Nikita combină cuvintele după o sintaxă inovatoare şi numai de ea ştiută.

După această sintetică, dar cuprinzătoare incursiune în dialectica vieţii contemporane, Nikita coboară de pe soclul omniscienţei (de fapt, iese din cadă) şi ne dezvăluie latura sa umană, sensibilă, apelând la tertipul frivolităţii. Îmbrăcată într-o rochie de seară care îi vine ca o mănuşă de box, Nikita execută câteva mişcări graţioase de sumo pe melodia Say it Right a lui Nelly Furtado, arătându-ne astfel că şi cei luminaţi cu chibritul pot gusta meschinele plăceri pământeşti. Aştept cu neastâmpăr să revină cât mai curând pe tărâmul ideilor şi să ne explice, în timpul vreunei emisiuni pe TVR Cultural, care este interpretarea modernă a De Virtutibus et Vitiis Libellus.