header image
May 17th, 2008 Zeflemea 11 socotinţe

Este că vi s-a luat de campania asta electorală la fel de revigorantă ca o clismă cu aracet? Este că vi s-a promis până acum cel puţin o Nicoleta Luciu sau un Terente, în funcţie de gen? Norocul nostru pe lumea asta e că avem, în contrapondere la afişele roş-galben-portocalii cu mascaragii în ipostaze proletare de sculeri-matriţeri, o seamă de conserve de voie bună şi ştiri inutile.

Informaţia care echilibrează forţele telurice de azi vine de la Cancan: o româncă oploşită în Italia este pe cale de a patenta o nouă formă de turism, eminamente neaoşă, şi anume turismul infracţional. Din păcate, casa lui Năstase nu figurează ca obiectiv turistic, însă acest neajuns este compensat prin excursiile în zona Mediaşului, cu escală în Avrig, oraşul lui Mailat.

Astfel, broscarii interesaţi de civilizaţia română se pot bucura de o promenadă prin cartierul lui Mailat, fugăriţi de câini şi de copii cu mâinile întinse, au ocazia să se pozeze în faţa casei acestuia, dacă mai au cu ce, şi pot ciocni un pahar de vorbă cu vecinii în timp ce le sunt furate hainele de pe ei. Nu ştiu dacă organizatoarea s-a gândit, dar pentru o experienţă cât mai exhaustivă e preferabil ca pachetul de bază să ofere şi un viol la hotel, cu materialul clientului.

Nu în ultimul rând, există opţiunea ca în bilet să fie inclus şi un tratament stomatologic. Cum adică de ce? Ca să aibă turiştii cu ce să rânjească la aparatul foto după buturuga de tradiţie primită peste faţă, fireşte.

Tihuana - Tropa de Elite

(Imagine: inthebuffadventures.com)

11 socotinţe la “E lung pământul… ba e Mailat!”

  • Kidha 17May2008

    sunt sursa ta de inspiratie. clisma cu aracet, de-astea

  • aghiutza 17May2008

    Cu siguranţă, dar mai ales. Posturile tale emo-corporate-wannabe.

  • Radul 17May2008

    Un’-doi
    trei-patru
    Ligia a rupt corporatu’
    cinci-sase
    sapte-opt
    Gxg e un emo copt
    noua-zece
    unspe-doispe
    treispe-paispe
    Bancurile este proaste

  • sfinxu' 18May2008

    Sper ca nu a uitat sa deschida un mic stand de suveniruri. Brrelocuri cu Mailat si trricourri cu Mailat pe post de Che Guevarra. Desigur, nu ar trebui sa lipseasca Almanahul Portofelelor imprumutate de Mailat de la italienii neatenti.

  • aghiutza 18May2008

    Partea proastă e că suvenirurile vor fi furate înainte să ajungă turiştii.

  • Polichinelle 21May2008

    Propun o diversiune cu aromă rousseauistă a dosarului MAILAT. Cum? Îi confecţionăm o genealogie debonară, bucolică, identificîndu-i obîrşiile în cutare paradis campestru valah, unde mielul sarcastic aţipeşte zaharos pe coapsa lupului blegit, unde femeile sunt pasate cordial, într-un badminton erotic, între bărbaţi sprinteni şi generoşi, unde comunismul posesiunilor e o cutumă de longevivă funcţionalitate şi privighetoarea nu răguşeşte niciodată… Rumenit într-un astfel de peisaj prelapsarian, holteiul Mailat era - pînă să ajungă în Occidentul filoxerat de dogma proprietăţii private şi a turnirului economic capitalist - un troglodit afabil, clăpăug şi vesel. Însă conjuncturile amare, dizolvarea prin turism inflaţionar şi, apoi, o devastatoare meteorologie regională îi pulverizează hamacul natural, obligîndu-l la un episod migraţionist cu haltă inestetică la periferiile oraşului unde convergeau toate rutele antice. Şi aici, bunul sălbatic, nedeprins cu filosofia gardurilor, autonomia ginecosferei şi ideologia sinistră a orgasmului obţinut prin ezoterice preludii sociale (e.g., flirt cu anexe pecuniare, mondenitate insolită, o oarecare claviatură a panaşului…), chinuit de migrenele inadecvării, flămînd, priapic şi hărţuit de grimasele de vigilenţă şi repulsie ale alterităţii italiene, patinează, candid şi legitimat de vetuste (astăzi) legi ale Naturii, în brigandaj, piruete de fiară stresată şi frustă revendicare sexuală…

    De fapt, am putea transforma păţania tragică a sărmanului Mailat într-un prilej de fertilă şi necomplezentă reflecţie cu privire la destinul aspru al inocenţei de poiană arhaică într-o lume degenerată în civilizaţie.

  • aghiutza 21May2008

    Bine spus. Întrebuinţându-ne de aceleaşi premise conceptuale, am putea actualiza, folosind calapodul de comportament verbal al lui Vanghelie, o temă de inextingibilă voluptate morală - tema inadecvatului superior, declasat şi conotat în cheie histrionică din cauza maşinaţiilor mefistofelice instrumentate de o coterie de lingvişti zavistnici şi cătrăniţi, care prescriu canoane gramaticale doar dintr-un incontinent deziderat de a-şi hipertrofia perpetuu excelenţa eului.

    [Îmi place cum scrii. Unde te pot citi?]

  • Octav 21May2008

    bă, da tu eşti unu’ din ăia care citeşte cancan şi libertatea şi click prin metrou? sau îl citeşti acasă în sihăstrie?
    oricum ar fi, felicitări pentru curaj şi stăpânire. glumă, glumă, da-ţi trebe răbdare pentru aşa ceva.

    am văzut şi chestii de pe OTV … cum reuşeşti?
    adică nu te bufneşte râsu’, plânsu’, mâncărimi, foame, scârbă, nimic?

    urmează Moneychannel şi Popcorn.

    oricum, m-am râs un pic la unele faze. :D.

  • aghiutza 21May2008

    Libertatea şi Click doar în intervalele de loisir, Cancan în interes de deserviciu, iar OTV pentru armonizarea forului interior cu spaţiul citadin.

    Etno TV e deja pe shortlist-ul de butoane al telecomenzii (n-am televizor). Urmează Radio 21, TV Oltenia şi Adevărul literar şi artistic.

    (Serios acu’, lipeşte-i ceva mai mult credit OTV-ului pe frunte: supurează etos românesc cu damf de mujdei şi urme de muştar pe la colţuri, deci e tocmai bun ca să iei pulsul compatrioţilor în hohote, înainte să-ţi ia ei portofelul.)

  • Polichinelle 21May2008

    @Aghiutza

    Cazul Vanghelie poate fi, cu puţină fantezie potatorică, nuanţat. Fost culturist al Verbului, melanj deconcertant de Saussure şi Céline, un colos teuton al catedrelor de ortografie şi retorică aplicată, Marian van Hegel, piton intelectual, dar şi ghepard erotic, e fascinat hormonal de cumnata verişoarei după primul tată a lui Mailat, un soi de Esmeraldă cu vanităţi mărunte, dar amplu conturate. Aşadar, între o prolixă conversaţie cu Eco şi un descălecat monden la arhivele Dante, ilustrul fetişist al sintaxei îşi rafinează interjecţiile glandulare în compania oracularei brunete. Însă cînd sejurul italian se încheie, savantul îşi ia, fără suspin, fără scrupul, gheara tandră de pe silueta întunecoasă a vremelnicei sale prăzi. Bănuim, cu toţii, fastul trotilului semantic înghesuit de fată în imprecaţia forjată ulterior. Avatarul e, bineînţeles, radical şi, în punctele nevralgice, răsturnat. Din serafim al gramaticii -vîrcolac de accente, din orator de augustă ascendenţă - un flaşnetar de anacolute, de la solemnitatea hiperboree a aulei - în gheena euforică a politicii dîmboviţene. În sfîrşit, din van Hegel (nume indicînd o posibilă filiaţie cu blazon metafizic) - în van Ghelie (compot cinic de tămîie, petardă şi sughiţ)…

    PS: Nu scrijelesc public frisoane decît la răstimpuri, stimulat de cîte un graffiti isteţ, precum crochiurile dumitale citrice. Refuz să asum, deocamdată, o asemenea fluenţă. Mersi pentru vibraţia pozitivă.

  • aghiutza 21May2008

    Când o să ai un url pregătit pentru ochi publici, să dai de veste. Între timp, te invit cordial să mai participi cu excursuri narativ-epigramatice pe la delirurile viscerale de aici.

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>