Aghiutza.com | Umor cu premeditare

Paparazzilor le freamătă buzele într-un unison organic, ca şi cum toţi ar fi angrenajele unei exagerate maşinării cu declanşator şi obiectiv la capătul degetelor. Nările colective amuşină cu nesaţ aerul dimineţii de mai. Cavităţile nazale se contractă şi se dilată într-o cadenţă fulgurantă, maladivă. “Bă, care pizda mă-tii te-ai băşit?”, strică tensiunea estetică a tabloului un băieţandru cu chipiul pe-o parte. În grup, părăsesc ascunzişul pe burtă şi se târăsc până la o Dacie jerpelită, repudiindu-l pe bătrânul pentru care intensitatea momentului şi costiţa cu mazăre de dimineaţă s-au dovedit a fi copleşitoare.

Cele mai prestigioase tabloide şi-au trimis oameni în faţa Loteriei pentru câteva cadre cu Tomy din Mirăslău, un om autentic şi în cel mai înalt grad câştigător a 4 milioane de euro, care urmează să-şi ridice premiul. Paparazzii de la Practic în bucătărie şi de la Revista Patriarhiei Române n-au ajuns încă. Dintr-o dată, toţi tresar spasmodic şi îşi duc reflex aparatele la ochi. Dintre ei, un chelbos cu vestă desfirată scoate un icnet buşit: în mână avea creionul. E de la un ziar provincial şi în urma reducerilor de buget este nevoit să deseneze pozele senzaţionale. Alarmă falsă însă, nu-s decât doi pui de ţigani care ies tiptil pe un geam lateral cu un dulap, două calculatoare, un water cooler şi o canapea pe care picoteşte o funcţionară şi le încarcă într-o căruţă.

Paparazzii alungă cu un oftat grozava opinteală musculară. Într-un final, soseşte Tomy. În spatele Daciei, iar convulsii, iar icnet de la chelios. Tomy este flancat de doi zdrahoni care-şi rotesc suspicioşi ochii în orbite. Unul e şeful de post din sat, altul e tânăr. În faţa lor, avangarda, primarul satului, îndepărtează căcaţii de câine c-un băţ. Un cârnat stafidit se înscrie într-o traiectorie funestă spre paparazzo-ul pleşuv şi se sparge la impact. Iar icnet, dar resemnat. Dinspre nicăieri, se îndreaptă către Tomy o băbuţă cocârjată. Matahalele îşi încordează fălcile într-un debut de înjurătură, însă Tomy le face semn din index s-o lase să treacă. Scoate de la chimir o bucată de parizer de Dorohoi învelită într-un şerveţel şi i-o dă. Clic! Doi paparazzi o zbughesc. “Nu şi-a uitat originile: Tomy îi face concurenţă lui Becali la dărnicie!”. “Câştigătorul lui Dumnezeu! Va candida la prezidenţiale?”.

Tomy mătură cu privirea împrejurimile, după care îşi drege cu o mişcare delicată pantalonii de fâş care îi intraseră în cur. Clic! Alt paparazzo o ia olimpic la goană. “Câştigătorul la Loto e o brută socială! Ascundeţi copiii! Puşcărie!”. Mai rămâne cheliosul cu vestă. Mâzgăleşte ceva pe foaie, şterge, iar mâzgăleşte. Paf!, îi zgâlţâie capul o palmă grea peste ureche. “Ce morţii mă-tii faci pitulat lângă Dacia mea, mă, vrei să-mi furi genţile şi casetofonu’? Futu-ţi morţii mă-tii, chem Poliţia! Fire-aţi ai dracu’ de pensionari!”. Chelbosul este dislocat în şuturi. Creionează în mers ceva şi se cară, şontâc-şontâc, şi el. “Bucureştiul, oraşul bătăuşilor! Ţărani needucaţi! Puşcărie!”.

După o jumătate de oră, ajunge şi paparazzo-ul de la Practic în bucătărie. Cel al Patriarhiei a preacurvit cu mama altui şofer într-un schimb laic de replici şi acum face mătănii pe marginea drumului. În faţa Loteriei nu mai sunt decât căcaţi răşchiraţi. Nici urmă de Tomy. Paparazzo-ul trage o poză mintală cu ceea ce e posibil să se fi întâmplat şi dă să plece. “Nenea, ne ajutaţi şi pe noi să urcăm asta în căruţă?”, strigă dintr-o parte cei doi ţigănuşi care acum împing de zor o Dacie jerpelită.

Iggy Pop - The Passenger

(Imagine: d0wn.com)

În caz că vă ospătaţi cu vreo gustare în timp ce citiţi aici, trebuie să vă avertizez că puteţi continua liniştiţi, întrucât e un post fără scârnăvii prea mari. Mai exact, nu e despre Fuego sau despre Pepe, ci despre Oana Zăvoranu, deci tolerabil. Şi nici poza nu e foarte greţoasă dacă reuşiţi să faceţi abstracţie de ea. Buuun. Acum, trecând la subiect, e indicat să nu fi ştiut până fix după parcurgerea acestei propoziţii că Oana şi-a lansat, la finele anului trecut, o bogată colecţie de păpuşi omonime, colecţie formată dintr-un singur, dar variat în sinea lui sintetică, model.

Conform unui calcul al ziarului Cancan, jucăriile i-ar fi strecurat Zăvorancei, până acum, cam vreo 35.000 de euro la slip, fără ca măcar dansul sau masa, sau chiar dansul pe masă, să facă parte din program. Bani care - zic ei, de la Cancan, apoi zice şi ea, Oana, ar zice şi Hruşă, dar e prea ocupat să asigure fundal sonor versurilor jeluite de Păunescu sub duş - zugrăvesc o afacere profitabilă.

Preîntâmpin curiozitatea voastră (cine mă-sa a putut să cumpere aşa ceva?) şi vin cu un răspuns gata gândit, ca să vă scutesc de luni de pârpăleli şi de inevitabile afecţiuni neurovegetative: muşterii au fost, de fapt, destul de puţini. Însă când cei câţiva părinţi care au cumpărat o Zăvoranu în miniatură au sosit acasă de la muncă şi au găsit păpuşa cântând apocaliptic, răţoindu-se la fiica lor sau sărind la beregata celorlalte jucării, au crezut că e defectă şi s-au repezit la magazin să ia alta.

The White Stripes - The Hardest Button to Button

Este că vi s-a luat de campania asta electorală la fel de revigorantă ca o clismă cu aracet? Este că vi s-a promis până acum cel puţin o Nicoleta Luciu sau un Terente, în funcţie de gen? Norocul nostru pe lumea asta e că avem, în contrapondere la afişele roş-galben-portocalii cu mascaragii în ipostaze proletare de sculeri-matriţeri, o seamă de conserve de voie bună şi ştiri inutile.

Informaţia care echilibrează forţele telurice de azi vine de la Cancan: o româncă oploşită în Italia este pe cale de a patenta o nouă formă de turism, eminamente neaoşă, şi anume turismul infracţional. Din păcate, casa lui Năstase nu figurează ca obiectiv turistic, însă acest neajuns este compensat prin excursiile în zona Mediaşului, cu escală în Avrig, oraşul lui Mailat.

Astfel, broscarii interesaţi de civilizaţia română se pot bucura de o promenadă prin cartierul lui Mailat, fugăriţi de câini şi de copii cu mâinile întinse, au ocazia să se pozeze în faţa casei acestuia, dacă mai au cu ce, şi pot ciocni un pahar de vorbă cu vecinii în timp ce le sunt furate hainele de pe ei. Nu ştiu dacă organizatoarea s-a gândit, dar pentru o experienţă cât mai exhaustivă e preferabil ca pachetul de bază să ofere şi un viol la hotel, cu materialul clientului.

Nu în ultimul rând, există opţiunea ca în bilet să fie inclus şi un tratament stomatologic. Cum adică de ce? Ca să aibă turiştii cu ce să rânjească la aparatul foto după buturuga de tradiţie primită peste faţă, fireşte.

Tihuana - Tropa de Elite

(Imagine: inthebuffadventures.com)

Întâi au sugerat-o neohegelianiştii, apoi au venit animatoarele din Bamboo şi au confirmat-o decisiv: Dan Diaconescu e adevăratul Midas al zilelor noastre! Cu doar o uşoară atingere a degetului pe butonul de emisie, transformă realitatea imediat înconjurătoare ba în scandal, ba în revelaţie mistică. Aşa că uitaţi de Mama Omida, uitaţi de Vrăjitoarea Metamizoala, uitaţi de creditele pentru tefloane la second hand, pentru că ultimul fenomen naţional, mai pe val decât team building-urile la Geoagiu Băi, este Iliuţă. Care Iliuţă nu s-a sinucis şi nici nu a jucat pocher pe dezbrăcate cu strigoiul Elodiei, dar totuşi a izbutit weekend-ul trecut să fie la OTV, la aceeaşi masă cu Dan Diaconescu. De ce?

Pentru cei care chiar au preocupări serioase şi nu zac cataplexic în faţa OTV-ului, aflaţi că Iliuţă ghiceşte câte borcane de compot de kiwi ai dosit pe vremea comuniştilor sub parchet, câte fire de păr ai pe cur (plus diametrul şi lungimea fiecăruia dintre ele, în picometri) şi dacă vecinii vor scoate sau nu, peste trei săptămâni, butoiul cu varză în casa scării. Toate astea numai la auzul numelui şi al datei de naştere ale telespectatorului, şi după mâzgălirea unei foi cu forme pornite parcă din tentativa unui manelist de a expune ce a înţeles el din Critica raţiunii pure. Însă prorocul cu lanţ de aur şi freză de Rahova nu s-a oprit aici cu sentinţele sibilinice. Între două pauze publicitare la medicamente naturiste pentru herpes anal, Iliuţă s-a suit la un nivel global şi a întrezărit un doliu naţional în Italia în mai, o bucată de catastrofă în SUA prin iunie, iar în cazul României nu ştiu ce lucruri bune, în curând.

După emisiune, m-am proptit de-o sticlă de bere şi-am scrutat cu mintea spusele lui Iliuţă: ce naiba se poate întâmpla în România bine, în viitor? Pleşu preşedinte? Van Basten antrenor la Steaua? Corina Caragea în Playboy? Şi-apoi, dintr-o dată, m-a izbit! Mi-am dat seama că, graţie lui Iliuţă, vom afla în sfârşit cât ia Esca leafă de la Sârbu.

The Knife - Heartbeats

A fost un Paşte deziluzionant. Am aşteptat cu poantele cinice gata conturate în colţul gurii ample reportaje de la secţiile de urgenţă, chinuite de revărsări de mocofani prăbuşiţi cu drobul între urechi şi de jupânese înţepeniţe cu furculiţa între degete. Nimic. Abia am prins, pe Pro TV, rătăcită printre Oprescu şi tămbălăul de la supermarket-uri, o ştiruţă lipsită de sevă, mai scurtă decât o conversaţie între soţii Columbeanu, în care abia a apărut sfios cuvântul indigestie. Apoi, am sperat la o revenire spectaculoasă când am pescuit una c-o toxiinfecţie alimentară suferită de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi trupa lui, dar era de la calitate, nu de la cantitate.

Nici prestaţia ecologiştilor n-a fost mai revigorantă. Degeaba s-au dat cu ghiotura materiale despre grătaroturiştii care au lăsat în urma lor până şi casetele cu Hruşcă, că n-a răsărit nici un ecologist să ne prezinte, cu diagrame şi zel apos picurat printre strungăreţe, impactul pe care un prezervativ uscat îl are asupra mediului, asta în timp ce în spatele lui saltă unul cu drujba şi defrişează 10 metri pătraţi de pădure dintr-o singură aruncătură de braţ.

Noroc cu pesediştii care au mai dres, cât de cât, busuiocul evenimenţial şi i-au adunat pe pensionari la un izvor în parcul Mic şi Bere. Adică invers, înţelegeţi voi. Pensionari care 364 de zile plimbă printre gingii sudălmi adresate clasei politice, scuipă sânge de căpătat (că ei nu mai au), iau pe datorie Prostamol şi Viagra, ca mai apoi, în prima zi de solicitudine electorală, să dea lustru protezei şi să se mătrăşească de-acasă în pas de incertitudine cardiacă pentru a înfuleca un cârnat cu Geoană de gât, iar la finalul zilei să se întindă împăcaţi la orizontală şi să refuze să crape cu dreptul de vot la piept.

Chiar, ăstora de ce le mai este îngăduit să voteze? Sau de ce le este îngăduit, lor şi românilor, să deţină PET-uri cu volum mai mare de 3 litri? Ca să râgâie şi să se scarpine pe burtă după mici, să se urce în barcă a doua zi şi să se ducă cu hârdăul la biserici pentru a-şi potoli setea cu apă tămăduitoare de trup şi suflet? Să-i scoată cu cuvioşie ortodoxă nasul babei care ţipă din colb “dă-te, bă morţii mă-tii, în lături, să apuc şi eu măcar şase litri!”, că trebuie să ducă acasă şi pentru cumnatul, săracul creştin, care n-a putut să bată drumul până acolo pentru că îi dă numai cu încheietura peste ochi lui cumnata?

Păcat de ciocli, dar, până la urmă, ferice de cei săraci cu duhul, căci la anul poate crapă mai mulţi şi poate bagă şi la noi la Cooperativa Dumbrava iPhone-uri furajere.

The Killers - When You Were Young

(Imagine: www.thejonblog.com)