Atunci când se preface că-i pasă, Guvernul României dă impresia că face chestii. Sau, cum ar zice Oreste, de când cu ţicneal… ezoterismul învârtit pe la emisiunea “Codul lui Oreste”, dă impresia că face dintre cele ce aparţin lumii materiale. Una dintre aceste chestii moşite recent de Executiv este site-ul www.startinternship.ro, al cărui nume spune cam tot ce e de spus despre proiect. În mod absolut firesc, site-ul arată suficient de nasol, dar nu de-asta ne aflăm aici.
Cei care vor să se înregistreze ajung, la un moment dat, să completeze câteva câmpuri. Ei, şi taman când completam pe-acolo m-a traversat, din senin, un fel de epifanie viscerală, o iluminare transistorică asupra motivelor pentru care summit-ul NATO nu s-a ţinut şi nu se va ţine niciodată la Pătârlagele sau măcar la Santropel Conference Centre din Bolintin Deal. Este vorba despre consistenţa cosmopolită a numelor. Pe când Bucureşti poate fi transfigurat, ţac-pac, în Bucharest, respectiv Budapest, Pătârlagele rămâne, invariabil, Pătârlagele.
De aceea, mă bucură nespus de mult că avem şi noi o suită de aşezări săteşti sau citadine cu denumiri de rezonanţă internaţională - fapt semnalat tocmai de formularul de înscriere al site-ului antemenţionat -, care pot găzdui oricând evenimente de anvergură globală. Astfel, oraşul Qwerqwer din judeţul Alba este ideal pentru un Global Youth Summit, Troy (Dâmboviţa) se pliază perfect pe cerinţele Galei de Decernare a Premiilor Oscar, iar Ksjdkf (Covasna), prin specific şi tradiţie, este clar prima opţiune pentru Jocurile Olimpice din 2012.
În altă ordine de idei, că tot vine Paştele, aş vrea să ştiu şi eu, de la cei care au mai fost, cum sunt oamenii şi bucătăria locală în localitatea Imobiliareazi din Cluj şi cam cât costă biletul de tren, pentru că m-ar tenta să organizez un happening restrâns, de bonton, acolo.
Massive Attack - Teardrop
doomy 12April2008
Cluj… asta nu e o zona erogena la capre sau ceva? :)))
Kidha 12April2008
vorb-aia, macarazi.