Una scurtă şi lejeră, de început de an, la mulţi ani, băieţii!, respect la fetele - ce faci, ne simtem bine?, ca să menţin trează curiozitatea botanică a cititorilor. După cum ştiţi, avem o plantă numită popular “bă*ina porcului”. E în regulă, Vanghelie putea să-mi fie tată, deci s-ar fi găsit şi mai rău. Apoi, avem “pula c*lului”. Românii puteau să fie primii oameni pe Lună şi atunci vorbele ce ar fi făcut istorie ar fi fost “un pas mic pentru om, un palat uriaş pentru mandea de şi-a luat pământ selenar în schimbul a două osii de nuc şi o geantă de corcoduşe de la cumnată-miu, om socares şi devreme acasă…”. Prin urmare, ca neam suveran şi independent, primim. Mai zappezi puţin între Good Life Channel şi DDTV şi realizezi că, totuşi, ai mare noroc că nu te-ai născut brichetă. Aşa că şi “pizda ţigă*cii” e un risc lexical acceptabil. Dar, ferească-mi cataracta ochii de autobiografia lui Irinel Columbeanu, ce melean scăpat în barbă de mic a scornit denumirea de “coaiele-popii*“? Cum poate un creştin-ortodox oarecare, ieşit la ecoturism cu grătarul în pădure, să pună pe foc coaiele-popii fără să-i fie teamă că îl trăsneşte de sus?
Rufio 2January2008
se face ceai din coaiele popii? sau ceva lotiune de dat pe cosuri pentru gravide?
aghiutza 2January2008
Nu ştiu sigur de ceai, dar ştiu că bătrânii înţelepţi de la mine din sat sunt tare nemulţumiţi de coaiele-popii. Nevestele lor mereu uită să le ude şi acestea se umflă, se umflă, până explodează.