Aghiutza.com | Umor calificat

Am citit în Academia Caţavencu că fostul aghiotant al Andreei Marin Bănică Jr, Cove, locuieşte pe undeva pe lângă intersecţia dintre Sebastian şi 13 Septembrie. Ei, exact pe-acolo, dar puţin mai în jos, apoi la dreapta, mergi înainte, treci de prima intersecţie, apoi de-a doua, încă vreo 50 de metri şi gata, ai ajuns, am stat şi eu până acum două săptămâni. Asta înseamnă că am fost, practic, vecini şi că aş fi putut să mă duc în orice seară la părinţii lui (da, locuieşte cu ai lui) să le cer o cană de făină.

Deci, urmând firul logic al acestei implicaţii, părinţii lui Cove ar fi putut îndrăzni să mă cheme să-l ajut pe ăla micu’ al lor cu calculatorul, că nu se mai aprinde şi are teme pentru şcoala de dans. Din moment ce le-am folosit făina, m-aş fi dus. În timp ce i-aş fi reparat PC-ul, Cove mi-ar fi putut povesti detalii picante despre tatuajele Andreei Marin Bănică Jr, despre păpuşile Oanei Zăvoranu şi despre lecţiile de dans, iar eu i-aş fi putut relata despre cum am luat făină de la ai lui. Drept mulţumire, Cove m-ar fi cinstit cu o şaorma la şaormăria de pe Mărgeanului şi astfel am fi putut deveni amici. Ulterior, am fi umblat prin cluburi împreună, la agaţamente, iar Cove s-ar fi dat la minora pe care tocmai i-o suflasem unui manelist, lucru care ar fi degenerat într-o uriaşă bătaie şi într-o primă pagină în Cancan. Subiectul ar fi respirat prin presă vreo trei zile, după care ar fi fost lăsat să moară cu perna pe faţă.

Mai mult ca sigur, după nedoritul incident şi recent dobândita faimă, aş fi fost invitat telefonic la emisiuni mondene să-mi dau cu părerea despre intenţia Loredanei Groza de a construi un adăpost pentru bibilicile carnivore de prerie, aflate în prag de extincţie. Într-un final, după un parcurs excelent prin faţa aparatelor foto ale paparaţilor, un sătean din Poplaca m-ar fi dat în judecată pentru că din cauza remarcelor mele misogine, auzite în treacăt la tv în timp ce se epila facial, nevasta lui a născut prematur un copil hidos. Evident, ar fi câştigat. Lucru care m-ar fi aruncat în declin brusc şi apoi într-o clinică de dezalcoolizare, vizavi de căminul de bătrâni unde ia Cove lecţii de dans.

Azi, când mă gândesc la toate belelele prin care aş fi putut trece, îmi doresc ca în momentul în care m-aş fi aflat la uşa părinţilor lui Cove, să le fi zis: “Auziţi, da’ să-i spuneţi lui Cove că-mi bag p**la în făina lui!”.

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Doamnelor şi domnilor publicitari de la (foarte probabil) Apaca Media & Unelte Pentru Traforaj, ţin să vă felicit cu mâna pe o bancnotă de 1 milion (pe care s-ar putea s-o dau sau nu ca şpagă) pentru inspirata campanie Fără şpagă, care este fix de rahat şi precis de-ampulea.

Auzi, da’ bine că eşti tu deştept şi ştii să schimbi atitudini şi (poate chiar) comportamente atunci când bugetul tău de cercetare, sosit pe filieră statală, a fost cheltuit integral pe focus grup cu coana Miţura, să zică ea cum nu-i place că prea s-a scumpit metrul cub de levănţică!

Corect?
Ba p-a mă-tii, bă!

Începând de astăzi, voi începe o serie de articole de zero valoare literară, dar cu un puternic conţinut de cuvinte. Subiectul este unul familiar şi drag pentru telespectatorii “Tezaurului folcloric”, însă destul de controversat şi uneori cu statut de tabu în cuplurile de absolvenţi de studii filologice. Drept pentru care se cerea un mic ghid practic pentru soluţionarea situaţiilor de criză generate în cadrul bucătăriei capitaliste de către băşini, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea ştiinţifică de flatulenţe.

Preambul
Te afli într-un mijloc de transport în comun, preferabil într-un autobuz, unde e îmbulzeală ca la oficiul de acordare a pensiilor, atât de mare încât nu îţi dai seama dacă puradelul din spatele tău încearcă să te pipăie sau să îţi sufle portofelul.

Anomalia
Realizezi că o ocurenţă nefericită este pe cale să se declanşeze. Apelezi la departamentul administrativ în încercarea de prevenire a crizei şi directivele venite de sus sunt clare: strângi din buci până la prima.

Declanşarea crizei
Autobuzul ia un hop, cineva se împinge în tine, încerci să te redresezi, îţi permiţi un moment de relaxare musculară şi, până să-ţi dai seama de gravitatea acţiunilor tale, simţi cum băşina este eliberată în atmosferă. Cercetătorii care au studiat subiectul au delimitat două dimensiuni distincte ale flatulenţelor: dimensiunea sonoră (care generează temutul “pârţ”) şi dimensiunea olfactivă (care generează devastatorul “fâs”). Aceste dimensiuni pot apărea şi în combinaţie, dând naştere catastroficului “fârţ”.

Analiza situaţională
Primul pas de urmat după declanşarea crizei este o promptă analiză a datelor de la faţa locului: pute? S-a auzit ceva? Dacă a fost o băşină cu trâmbiţe, îmi pare rău pentru tine, dar ţi-ai furat-o rău. Dacă a fost şi cu trâmbiţe şi cu fragranţă, zic să pledezi în instanţă pentru o copilărie nefericită. Acum că am ajuns la singurul caz solubil, şi anume băşina olfactivă, este cazul să trecem la etapa următoare.

Strategia de atac
Cu toate că manualele de PR recomandă în situaţiile de criză sinceritatea, nu cred că vei avea prea mare succes dacă te vei apuca să urli în autobuz: “fraţilor, m-am băşit!”. Ia aminte că timpul avut la dispoziţie este foarte scurt şi că în această etapă efectele deja au început să se propage şi probabil au ajuns în nările celor aflaţi în proximitatea ta. Unii strâmbă din nas, alţii aruncă ocheade suspecte vecinilor. Acum trebuie să intri şi tu în joc, să îţi iei o mină indignată, să te uiţi de colo-colo şi să mormăi scârbit “care mă-sa…..?”. Această tactică se numeşte “disocierea de efect”.

Următorul pas constă în aplicarea strategiei clasice cu numele de cod “aruncatul pisicii”. Cauţi cel mai apropiat vârstnic din preajma ta şi îl înţepi cu priviri încruntate, încercând astfel să transferi vina asupra lui. O lovitură de geniu, care însă este recomandată numai celor experimentaţi şi foarte stăpâni pe sine, este să grăieşti pe un ton ridicat, inchizitorial: “Care-i nesimţitul?” sau “Să deschidă careva geamul, că murim aici…”.

Strategia de retragere
În ciuda aparenţelor, strategia de retragere nu este totuna cu coborârea la prima. Asta te-ar da de gol. Trebuie să cobori cel puţin la a doua, după ce apele se vor fi calmat, aerul se va fi purificat, iar moşul/baba se află izolat într-un colţ al autobuzului.

Recomandări
Pentru fiecare situaţie în care ghidul meu te-a ferit de oprobriul vremelnic al concetăţenilor, te rog donează o agrafă pentru UFNIP (Uniunea Funcţionarelor Nemăritate din Instituţiile Publice). Fetele vor aprecia gestul.

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Una scurtă şi lejeră, de început de an, la mulţi ani, băieţii!, respect la fetele - ce faci, ne simtem bine?, ca să menţin trează curiozitatea botanică a cititorilor. După cum ştiţi, avem o plantă numită popular “bă*ina porcului”. E în regulă, Vanghelie putea să-mi fie tată, deci s-ar fi găsit şi mai rău. Apoi, avem “pula c*lului”. Românii puteau să fie primii oameni pe Lună şi atunci vorbele ce ar fi făcut istorie ar fi fost “un pas mic pentru om, un palat uriaş pentru mandea de şi-a luat pământ selenar în schimbul a două osii de nuc şi o geantă de corcoduşe de la cumnată-miu, om socares şi devreme acasă…”. Prin urmare, ca neam suveran şi independent, primim. Mai zappezi puţin între Good Life Channel şi DDTV şi realizezi că, totuşi, ai mare noroc că nu te-ai născut brichetă. Aşa că şi “pizda ţigă*cii” e un risc lexical acceptabil. Dar, ferească-mi cataracta ochii de autobiografia lui Irinel Columbeanu, ce melean scăpat în barbă de mic a scornit denumirea de “coaiele-popii*“? Cum poate un creştin-ortodox oarecare, ieşit la ecoturism cu grătarul în pădure, să pună pe foc coaiele-popii fără să-i fie teamă că îl trăsneşte de sus?