Aghiutza.com | Umor cu premeditare

Te-am văzut de departe. Veneai agale pe străduţa pe care mă pregăteam s-o părăsesc. Ocoleai cu grijă băltoacele şi băltoaiele. Ai trecut pe lângă un grup gălăgios de tineri şi de tinere, ai încetinit, dar nu te-ai uitat. Impasibil, îţi vedeai de drumul tău, ca un predicator ce nu se lasă tentat de ispite periferice. Apoi ţi-ai aranjat ochelarii şi ţi-ai dres cu calm mustaţa. Cred că te-ai şi scobit fugitiv cu unghia între măsele, însă miopia nu mi-a dat voie să percep foarte precis acest amănunt. Te apropiai de mine şi ceva din comportamentul tău de o simplitate câmpenească mă făcea să mă foiesc pe interior. Tot felul de întrebări legate de iminenta noastră întâlnire pe acea străduţă lăturalnică mi se iţeau în cap. Simţeam că trebuie să încerc să fiu natural când trec pe lângă tine şi nu ştiam cum să fac asta. Să trec pur şi simplu? Să-mi domolesc pasul? Să mă depărtez? Să mă uit rugător în ochii tăi? Şi cum mă zvârcoleam stingher în dubiu şi tu erai la doar un metru distanţă de mine… ţi-a scăpat creierul de vită în picior, piciorul de troglodit în pedala de acceleraţie şi ai aruncat juma’ de baltă pe mine, imbecilu’ neamului! Aşa că mori! În rate, în chinuri, în Libertatea, în taxiul pe care atât de mândru îl conduci, în pauza de masă, în zi de Paşte - când şi cum vrei tu, numai mori! Mulţumesc.

Nici o socotinţă la “Te voi aşteptaaa, voi veni pe strada taaa…”

Canci păreri la această însemnare, ceea ce poate că e mai bine pentru noi toţi.

Leave a Reply