Aghiutza.com | Umor cu premeditare

Mai intru, din când în când, pe Libertatea.ro să citesc tot felul de fleacuri mondene şi de curiozităţi dintr-o lume prea largă şi cu gardul prea scund. Ieri seară, dintr-un colţ de browser, următorul titlu s-a gudurat vivace pe lângă atenţia mea: “Căţel extenuat de sex din cauza stăpânului”. “Aoleu, e cu zoofilie!”, mi-am zis şi am pregătit agheasma ca s-o arunc pe monitor, în caz că apare necuratul. Apoi, cu inima în dinţi şi crucea strânsă în palmă, am dat click.

Ştirea mi s-a înfăţişat şi m-am liniştit. Nu era vorba decât despre un câine de rasă nouă şi inovatoare, mai uman în simţiri şi îndeletniciri, şi anume câinele-cocotă. Ce este câinele-cocotă şi cum s-a ajuns aici? Simplu. Un chinez, de profesie chinez şi care în timpul liber este tot chinez, a observat că potaia sa are trecere la căţele şi s-a gândit să scoată un orez cinstit pe cârca patrupedului. Aşa că i-a făcut pedichiura, l-a stropit cu parfum de friptură pe la coadă şi i-a azvârlit câteva pastile Viagra în castronul cu Chappy, ca să facă faţă animalul unei norme de trei cliente pe zi. Apoi, să tot vină caninele în patru labe! Afacerea avea toate şansele să devin una fulminant de prosperă, ţinând cont de cei 150 de dolari pe partidă ceruţi de stăpânul-peşte, însă un mic impediment şi-a vârât coada sa păguboasă. După numai prima zi, căţelul a picat la pat din cauza efortului supracâinesc, fiind necesar transportul de urgenţă la spital. Şi uite-aşa, graţie acestei veritabile pilde de viaţă de câine, m-am dumirit şi eu de ce îşi scot unii stăpâni animalele la plimbare la ore târzii: le duc la curve, asta era şmecheria…

Te-am văzut de departe. Veneai agale pe străduţa pe care mă pregăteam s-o părăsesc. Ocoleai cu grijă băltoacele şi băltoaiele. Ai trecut pe lângă un grup gălăgios de tineri şi de tinere, ai încetinit, dar nu te-ai uitat. Impasibil, îţi vedeai de drumul tău, ca un predicator ce nu se lasă tentat de ispite periferice. Apoi ţi-ai aranjat ochelarii şi ţi-ai dres cu calm mustaţa. Cred că te-ai şi scobit fugitiv cu unghia între măsele, însă miopia nu mi-a dat voie să percep foarte precis acest amănunt. Te apropiai de mine şi ceva din comportamentul tău de o simplitate câmpenească mă făcea să mă foiesc pe interior. Tot felul de întrebări legate de iminenta noastră întâlnire pe acea străduţă lăturalnică mi se iţeau în cap. Simţeam că trebuie să încerc să fiu natural când trec pe lângă tine şi nu ştiam cum să fac asta. Să trec pur şi simplu? Să-mi domolesc pasul? Să mă depărtez? Să mă uit rugător în ochii tăi? Şi cum mă zvârcoleam stingher în dubiu şi tu erai la doar un metru distanţă de mine… ţi-a scăpat creierul de vită în picior, piciorul de troglodit în pedala de acceleraţie şi ai aruncat juma’ de baltă pe mine, imbecilu’ neamului! Aşa că mori! În rate, în chinuri, în Libertatea, în taxiul pe care atât de mândru îl conduci, în pauza de masă, în zi de Paşte - când şi cum vrei tu, numai mori! Mulţumesc.

O dată pe săptămână, seara, ar trebui să suspendăm orice preocupare socială, orice activitate profesională, orice tentativă antreprenorială, orice demers intelectual şi orice curiozitate cognitivă. Pentru că, o dată pe săptămână, Olimpul, înduioşat de rugile nevrednicilor muritori, îşi trimite cel mai de seamă reprezentant pe pământ. Înzestrat cu înţelepciune milenară şi cu laptop celest, acest olimpian alfa se pogoară enigmatic din ceruri şi, la primul contact al augustei sale sandale cu profana ţărână, grăieşte doct: “La dracu’, iar am nimerit în căcat!”. Rece şi neimpresionat de vicisitudinile telurice, îşi şterge sandala cu batista aurită, se uită în sus cu mustrare părintească în ochi şi îşi continuă drumul.

Muritorii cei nevrednici şi slabi spiritualiceşte poate că îl văd printre ei, poate că îi înfing din greşeală cotul în burtă când aleargă să prindă metroul sau poate chiar îi aruncă un “ce pizda mă-tii stai ca bou’ în faţa uşii? Cobori sau ce dracu’ faci?”. Asta pentru că sunt ignoranţi şi nu ştiu cine este el, întrucât Olimpianul, din dragoste inextingibilă faţă de specia oamenilor, a ales să le semene trupeşte în periplurile sale pământeşti.

Odată ajuns la destinaţie, la palatul mitic, zăreşte un chip familiar sprijinit de poartă şi inima îi revarsă din nou solicitudine candidă în întreaga fiinţă. Modest şi afabil, Olimpianul îl salută înclinându-şi cu semnificaţie capul şi se pregăteşte de triumfala intrare. Jap!, simte o palmă grea peste ceafă. “Unde dracu’ crezi că te duci, mă? Ai venit la cerşit?”, îl interpelează portarul. “Ce zici acolo? Că eşti aşteptat? Stai să verific… Şefu’, e aici un mustăcios cu faţă de imbecil care vrea să intre… Aha… Aha, aha… OK. Bine, bă, poţi să intri..”. Cu chipu-i încă transfigurat de o seninătate ataraxică, Olimpianul trece repede peste acest neajuns al firii umane şi intră.

Înauntru, amfitrionul imberb şi bursucul bonom îl aşteaptă încordaţi într-un căscat reverberant. “Iar te-ai dat jos unde nu trebuie, nătărăule? Hă, hă, hă”, încearcă să glumească pe un ton ştrengăresc bursucul. Triada este acum completă. Olimpianul se aşază simbolic la masă, în centru. Îşi întinde în faţa lui laptopul de un crem solemn şi se pune în expectativă. “Bine-aţi venit la Sinteza zilei! Alături de mine îi am pe domnul Ion Cristoiu şi pe domnul Valentin Stan, care observ că şi-a luat laptop nou…”, începe amfitrionul imberb.

Omenirea poate să răsufle uşurată în această seară de repaus ocupaţional. Fiindcă o dată pe săptămână, timp de o oră, puţin câte puţin şi crâmpei cu crâmpei, divinitatea ne furnizează prin reprezentantul său olimpian, la un nivel sonor demn de însăşi vocea zeilor, cheia soluţionării tuturor problemelor. Foametea, sărăcia, bolile, încălzirea globală, crizele politice, operaţiile estetice nereuşite - toate vor fi în curând uitate. Iar în catastiful istoriei vor fi încrustate vorbele profetice ale unui genuin vizionar: “Deci, domnu’ Gâdea, mă urmăriţi? Domnule Gâdea, domnul Traian Băsescu a… Staţi puţin, 5 secunde şi termin ce am de zis! Să băgam failu’ audio, vă rog!”

P.S. Dacă vrei să-l vezi şi tu, cititorule, trage link-ul ăsta de ureche până la primul RealPlayer staţionat pe calculatorul tău. De la minutul 10 încolo, Vali Stan trăieşte şi, mai mult chiar, aproape zici că e om!

Azi, în Bucureşti, e o zi însorită. Azi, în RATB, pensionarii nu mai aruncă după tine cu sacoşele şi nu te mai bat cu legătura de mărar peste faţă. Azi, la aprozar, vânzătoarele te servesc cu cordialitate pontificală. Azi, fetele de la Apaca ies mai devreme şi glumesc dulceag. Azi, florile îşi întorc reverenţios corolele către răsărit. Azi, în licee… da’ de unde, că e sâmbătă şi şuţanii oricum n-au treabă! În fine, azi, în toată România, se seamănă populist prin media sentimentul unei bunăstări tovărăşeşti şi al unui festivism sincer proletar. Pentru că azi e ziua lui Ilici, băăăi, 77 de anişori dobândiţi cu strădanie, aşa că hai, fie, la mulţi ani, da’ să nu se mai întâmple, OK?

(Sursă imagine: www.askmen.ro)