Aghiutza.com | Umor cu premeditare

În urmă cu o cârcă de zile, dubiosul ăsta a aruncat cu tag-ul în mine. Fiind luat pe nepregătite, am jonglat cu tag-ul de pe o mână pe alta până l-am scăpat pe jos. Şi scăpat a fost… Până azi-dimineaţă, când m-am împiedicat de el şi mi-am rupt cugetul în două. Aşadar, se pare că trebuie să scap aici alea 5 secrete ca să scap de blestem. Să curgă dezvăluirile!

1. Pot să dorm oriunde şi în orice poziţie. În Dacie, în tren, în autobuz, pe scaun, sub scaun, pe câmp, pe orizontală, pe verticală, pe diagonală, pe ipotenuză, chiar şi pe bisectoare. La o nuntă, am moţăit sprijinit de un perete. La o altă nuntă, am aţipit în picioare. Într-a 12-a, beat fiind, am dormit vreo 6 sau 7 ore întins la orizontală, cu mâna ridicată în sus. Totuşi, e bine de ştiut că-mi pot păstra verticalitatea în condiţii dintre cele mai potrivnice.

2. Când eram un ţâcă de 11 sau 12 ani, am fugit de la bunici. Am traversat un codru, am bătut preţ de câteva ore bune o şosea pe un junghi de ploaie torenţială, ca să ajung acasă, să-mi dau seama că părinţii-s plecaţi şi să mă întorc înapoi, pe aceeaşi ploaie torenţială. Bineînţeles, mass-media rurală, folosind ca suport de difuzare cleveteala aruncată peste gard, a preluat imediat ştirea şi a doua zi, de-a lungul întregii uliţe, eram o vedetă locală (sau un mic paria, întrucât motivul pentru care am fugit de-acasă a fost căsăpirea unui puşti :D).

3. Anul trecut, am avut primul meu atac de paranoia. A fost mişto. Eram în metrou, pe undeva pe la Universitate, şi în faţa mea a picat un bărbat ciudat. Avea ochii injectaţi, era transpirat tot, tremura şi citea cu neastâmpăr dintr-o biblie de buzunar. L-am crezut terorist din ăla cu centură de dinamită la brâu, aşa că am coborât la următoarea. Din fericire, trenul n-a bubuit. Probabil că era terorist român şi-şi amanetase dinamita ca să-şi ia băutură. Sau se zgârcise şi băgase piper în loc de nitroglicerină.

4. Hmm… se uită DNA-ul pe-aici? Care sunteţi de la Parchet, vă rog să ridicaţi politicos două degeţele şi să ieşiţi dracu’ din sală! Aşa… În gimnaziu, voiam să mă fac falsificator de bani. Schema era infailibilă, căsuţa de vacanţă din Hawaii şi vila din Corbeanca îmi aruncau ocheade pătimaşe, iar Porsche-ul mă aştepta cu mâncărimi la cauciucuri în show-room. Din păcate, un amănunt neînsemnat a făcut ditamai craterul în autostrada spre căpătuire (”Bă, dar unde scanăm bancnotele? Ai scaner?” “Ăăă… nu. Tu?” “Nu…” “OK, la dracu’ cu asta! Hai înapoi la ore, că s-a sunat şi trebuie să ma asculte!”).

5. Când sunt tuns chilug, aduc c-un delincvent. Până şi-n 139, binecunoscutul microcosmos social al bandiţilor, lumea preferă să stea la câţiva metri depărtare de mine, cu mâinile pe poşete sau portofele. Am şi poză care s-o dovedească! Nici măcar eu n-aş sta lângă individul ăsta!

Bun, acum că m-am descărcat, e timpul să leg tag-ul de-un bolovan şi să-l arunc în geamurile următorilor bloggeri de onoare: Elvis, Ilie Moromete şi Jean Luc Picard.

2 socotinţe la “N-am nimic de tag-ăduit!”

Canci păreri la această însemnare, ceea ce poate că e mai bine pentru noi toţi.

Leave a Reply