Aghiutza.com | Umor cu premeditare

Întâi au sugerat-o neohegelianiştii, apoi au venit animatoarele din Bamboo şi au confirmat-o decisiv: Dan Diaconescu e adevăratul Midas al zilelor noastre! Cu doar o uşoară atingere a degetului pe butonul de emisie, transformă realitatea imediat înconjurătoare ba în scandal, ba în revelaţie mistică. Aşa că uitaţi de Mama Omida, uitaţi de Vrăjitoarea Metamizoala, uitaţi de creditele pentru tefloane la second hand, pentru că ultimul fenomen naţional, mai pe val decât team building-urile la Geoagiu Băi, este Iliuţă. Care Iliuţă nu s-a sinucis şi nici nu a jucat pocher pe dezbrăcate cu strigoiul Elodiei, dar totuşi a izbutit weekend-ul trecut să fie la OTV, la aceeaşi masă cu Dan Diaconescu. De ce?

Pentru cei care chiar au preocupări serioase şi nu zac cataplexic în faţa OTV-ului, aflaţi că Iliuţă ghiceşte câte borcane de compot de kiwi ai dosit pe vremea comuniştilor sub parchet, câte fire de păr ai pe cur (plus diametrul şi lungimea fiecăruia dintre ele, în picometri) şi dacă vecinii vor scoate sau nu, peste trei săptămâni, butoiul cu varză în casa scării. Toate astea numai la auzul numelui şi al datei de naştere ale telespectatorului, şi după mâzgălirea unei foi cu forme pornite parcă din tentativa unui manelist de a expune ce a înţeles el din Critica raţiunii pure. Însă prorocul cu lanţ de aur şi freză de Rahova nu s-a oprit aici cu sentinţele sibilinice. Între două pauze publicitare la medicamente naturiste pentru herpes anal, Iliuţă s-a suit la un nivel global şi a întrezărit un doliu naţional în Italia în mai, o bucată de catastrofă în SUA prin iunie, iar în cazul României nu ştiu ce lucruri bune, în curând.

După emisiune, m-am proptit de-o sticlă de bere şi-am scrutat cu mintea spusele lui Iliuţă: ce naiba se poate întâmpla în România bine, în viitor? Pleşu preşedinte? Van Basten antrenor la Steaua? Corina Caragea în Playboy? Şi-apoi, dintr-o dată, m-a izbit! Mi-am dat seama că, graţie lui Iliuţă, vom afla în sfârşit cât ia Esca leafă de la Sârbu.

The Knife - Heartbeats

A fost un Paşte deziluzionant. Am aşteptat cu poantele cinice gata conturate în colţul gurii ample reportaje de la secţiile de urgenţă, chinuite de revărsări de mocofani prăbuşiţi cu drobul între urechi şi de jupânese înţepeniţe cu furculiţa între degete. Nimic. Abia am prins, pe Pro TV, rătăcită printre Oprescu şi tămbălăul de la supermarket-uri, o ştiruţă lipsită de sevă, mai scurtă decât o conversaţie între soţii Columbeanu, în care abia a apărut sfios cuvântul indigestie. Apoi, am sperat la o revenire spectaculoasă când am pescuit una c-o toxiinfecţie alimentară suferită de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi trupa lui, dar era de la calitate, nu de la cantitate.

Nici prestaţia ecologiştilor n-a fost mai revigorantă. Degeaba s-au dat cu ghiotura materiale despre grătaroturiştii care au lăsat în urma lor până şi casetele cu Hruşcă, că n-a răsărit nici un ecologist să ne prezinte, cu diagrame şi zel apos picurat printre strungăreţe, impactul pe care un prezervativ uscat îl are asupra mediului, asta în timp ce în spatele lui saltă unul cu drujba şi defrişează 10 metri pătraţi de pădure dintr-o singură aruncătură de braţ.

Noroc cu pesediştii care au mai dres, cât de cât, busuiocul evenimenţial şi i-au adunat pe pensionari la un izvor în parcul Mic şi Bere. Adică invers, înţelegeţi voi. Pensionari care 364 de zile plimbă printre gingii sudălmi adresate clasei politice, scuipă sânge de căpătat (că ei nu mai au), iau pe datorie Prostamol şi Viagra, ca mai apoi, în prima zi de solicitudine electorală, să dea lustru protezei şi să se mătrăşească de-acasă în pas de incertitudine cardiacă pentru a înfuleca un cârnat cu Geoană de gât, iar la finalul zilei să se întindă împăcaţi la orizontală şi să refuze să crape cu dreptul de vot la piept.

Chiar, ăstora de ce le mai este îngăduit să voteze? Sau de ce le este îngăduit, lor şi românilor, să deţină PET-uri cu volum mai mare de 3 litri? Ca să râgâie şi să se scarpine pe burtă după mici, să se urce în barcă a doua zi şi să se ducă cu hârdăul la biserici pentru a-şi potoli setea cu apă tămăduitoare de trup şi suflet? Să-i scoată cu cuvioşie ortodoxă nasul babei care ţipă din colb “dă-te, bă morţii mă-tii, în lături, să apuc şi eu măcar şase litri!”, că trebuie să ducă acasă şi pentru cumnatul, săracul creştin, care n-a putut să bată drumul până acolo pentru că îi dă numai cu încheietura peste ochi lui cumnata?

Păcat de ciocli, dar, până la urmă, ferice de cei săraci cu duhul, căci la anul poate crapă mai mulţi şi poate bagă şi la noi la Cooperativa Dumbrava iPhone-uri furajere.

The Killers - When You Were Young

(Imagine: www.thejonblog.com)

Antena 2, seara târziu, e un fel de OTV, dar fără audiență și în general cu o atmosferă de plictis soporific. Joi seara am dat peste o emisiune marcată cu “Special”, care se numea, grav, cam așa: “Otrava din alimente - Ce ne lasă nutriționiștii să mâncăm de Paște”. Într-o parte a studioului era invitat unul cu față de iluzionist de petreceri pentru copii, cu plete și îmbrăcat în costum roșiatic cu cerculețe și triunghiuri. În partea cealaltă, unul cu păr grizonant și față de academician eșuat în trening prin piețele de cartier. În centru, moderatoarea cu spirit blond și cu față cam neprezentă.

Când am nimerit eu cu ochiul în discuția lor, iluzionistul perora - cam ca CTP-ul pe vremea când se încrunta pe la Hurezeanu în emisiune - despre tehnici de urinare & căcare. Mai peste vreo 10 minute, a trecut la diaree. Am profitat de pauza publicitară și m-am furișat pe un alt canal. N-am riscat să mă mai uit, mai ales că venea Paștele și, vorb-aia, pofta bună. Păi dacă, Doamne ferește, reveneau cu o emisiune cu un titlu de genul “Feng shui câmpenesc vs. Tae Bo silvic” și se apucau să vorbească despre facelift-urile și liposucțiile Elenei Ceaușescu?

Hooverphonic - Renaissance Affair

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Seminar, FJSC. Profa: “Vă rog să scrieţi pe o foaie părerea voastră despre filmuleţul vizionat. Poate scrie şi George, după ce se trezeşte…”. Însă adevăratul motiv pentru care v-am chemat aici nu ţine de reveriile mele, ci de ceva mult mai important, aproape la fel de important ca spălatul zilnic pe dinţi. Ţine de siguranţa noastră, a copiiilor noştri, a copiiilor lor, a dobitoacelor din ogrăzi şi, de ce nu, a parlamentarilor. Pentru că dacă nici în inima democraţiei, recte Palatul Parlamentului, nu te poţi simţi în siguranţă, atunci unde? La Dan Diaconescu în bucătărie? La Nicoleta Luciu între sâni? La Băsescu pe chelie?

Aşa că vă aduc, nu fără riscuri operaţionale (”băăăăăi, ce faci acolo?”), dovada vie, dar ortografic cam dată de gard, că la Palatul Parlamentului nu va fi niciodată un atac cu “fire gans”. Poate cel mult cu “fraier guns”.

Ştiu, poza e mai confuză chiar decât mintea lui Vali Stan, dar dacă mai stăteam câteva secunde cu telefonul nemişcat, riscam să fiu placat de un bivol de la pază.

Gorillaz - Kids with Guns

Atunci când se preface că-i pasă, Guvernul României dă impresia că face chestii. Sau, cum ar zice Oreste, de când cu ţicneal… ezoterismul învârtit pe la emisiunea “Codul lui Oreste”, dă impresia că face dintre cele ce aparţin lumii materiale. Una dintre aceste chestii moşite recent de Executiv este site-ul www.startinternship.ro, al cărui nume spune cam tot ce e de spus despre proiect. În mod absolut firesc, site-ul arată suficient de nasol, dar nu de-asta ne aflăm aici.

Cei care vor să se înregistreze ajung, la un moment dat, să completeze câteva câmpuri. Ei, şi taman când completam pe-acolo m-a traversat, din senin, un fel de epifanie viscerală, o iluminare transistorică asupra motivelor pentru care summit-ul NATO nu s-a ţinut şi nu se va ţine niciodată la Pătârlagele sau măcar la Santropel Conference Centre din Bolintin Deal. Este vorba despre consistenţa cosmopolită a numelor. Pe când Bucureşti poate fi transfigurat, ţac-pac, în Bucharest, respectiv Budapest, Pătârlagele rămâne, invariabil, Pătârlagele.

De aceea, mă bucură nespus de mult că avem şi noi o suită de aşezări săteşti sau citadine cu denumiri de rezonanţă internaţională - fapt semnalat tocmai de formularul de înscriere al site-ului antemenţionat -, care pot găzdui oricând evenimente de anvergură globală. Astfel, oraşul Qwerqwer din judeţul Alba este ideal pentru un Global Youth Summit, Troy (Dâmboviţa) se pliază perfect pe cerinţele Galei de Decernare a Premiilor Oscar, iar Ksjdkf (Covasna), prin specific şi tradiţie, este clar prima opţiune pentru Jocurile Olimpice din 2012.

În altă ordine de idei, că tot vine Paştele, aş vrea să ştiu şi eu, de la cei care au mai fost, cum sunt oamenii şi bucătăria locală în localitatea Imobiliareazi din Cluj şi cam cât costă biletul de tren, pentru că m-ar tenta să organizez un happening restrâns, de bonton, acolo.

Massive Attack - Teardrop

Gata, de data asta chiar am spart norma la bombe! Sau nora la plombe, nu mai ţin minte exact, pentru că eram puţin abţiguit şi parcă mă şi doare pumnul. Cert e, însă, că în premieră exclusivă pentru cititorii acestui blog sunt primul care dă o ştire de senzaţie imediat după vreo trei sau poate chiar patru săptămâni de la apariţia ei!

Aşadar, sunteţi gata să vă dezvălui ceea ce ştiaţi deja? Ia fiţi atenţi: cică Laura Andreşan vede verde-n faţa ochilor! Şi nu pentru că Mutu i-ar fi lăsat cash de data asta, ci pentru că Laura vrea s-o pună de-o partidă la Primăria Capitalei. Drept pentru care s-a ciupit lasciv de sfârcuri prin faţa Partidului Verzilor şi şi-a dat fără îndulpecare câteva palme peste buci, în speranţa că ecologiştii o vor lua măcar la o (candida)tură în vară, la locale.

În cazul ăsta, e evident: Vanghelie poate deja să-şi pregătească bocceaua şi, dacă se grăbeşte puţin, are şanse să prindă măcar un loc în peluză la următoarea spirală MISA. În politică nu mai are sorţi de izbândă, zic. Parizerul împărţit prin pieţe şi cele câteva clipuri electorale nu îi vor aduce decât câteva voturi fleşcăite, de la un snop de pensionare recunoscătoare din zona Rahova-Ferentari. Andreşan, în schimb, dacă se produce cum trebuie prin cluburile de striptease şi în calupurile nocturne de publicitate erotică, va câştiga cu siguranţă încrederea bărbaţilor cu drept de vot. Odată aleasă, însă, se iveşte o mare nelămurire: banii îi vrea înainte sau după mandat?

Local H - Bound for the Floor

(Imagine: www.anu.edu.au)

Putem să dormim liniştiţi: autorităţile dorm şi mai mult ca noi. Probabil mănâncă şi mai mult. Şi au şi mintea mai odihnită. Ceea ce înseamnă că acolo unde noi acţionăm mai puţin raţional şi mai mult impulsiv, ele nu acţionează deloc, ci se uită tâmp în staţie, în aşteptarea unui ordin de sus. Aşa se face, îmi explic, că poliţiştii de frontieră de la Vama Calafat au luat la trei păzeşte o mână de nemţi înarmaţi până-n desuuri cu CD-uri, bannere, reviste şi afişe anti-NATO şi antiglobalizare, după care i-au expediat înapoi la ei acasă. Bine le-au făcut diversioniştilor ălora, riscam dracu’ să ne tăiem la deget c-o revistă din aia proaspăt tipărită, cu paginile ascuţite, dacă lansau un atac de gherilă asupra tarabelor din Bucureşti.

Până la urmă, e de înţeles nevoia de a se lua măsuri profilactice pentru ca Summit-ul NATO să meargă ceas. Dacă tot nu prea putem face unele dintre lucrurile cu care eram obişnuiţi - cum ar fi mersul liber cu maşina - pe durata şederii marilor capi ai lumii în Bucureşti, măcar să fim în deplină siguranţă atunci când nu le facem. În acest sens, propun un raid al mascaţilor prin pieţele bucureştene pentru a confisca de la băbuţele posibil anarhiste întreg arsenalul de ouă sol-aer, castraveţi teleghidaţi, nuci cu ceas, prune artizanale, căţei de usturoi-capcană, brânză antipersoană şi fasole cu mecanism de declanşare acustică.

Treble Charger - Friend of Mine

Pentru că era timpul să trec la lucruri şi mai neserioase, am parcurs, cu respiraţia întretăiată, o anchetă a ziarului Cancan care s-a lăsat aşteptată ani de zile. Astfel, în urma unui filaj deopotrivă abil şi intrepid, desfăşurat în veceul clubului Bamboo, detectivii privaţi de preocupări reale ai tabloidului sus-numit au descoperit că Elena Băsescu nu are 24 de ani (mă rog, 24 sau 25, sau între; sau poate chiar amândouă), cum se vehicula până acum pe la simpozioanele ştiinţifice din Japonia, ci 28. Sau 29. Sau pe-acolo.

În urma acestei şocante lovituri de imagine la adresa instituţiei catwalk-ului, reacţiile au fost pe cât de inventate, pe atât de neaşteptate. Dan Diaconescu a luat prompt atitudine şi a schimbat imediat întrebarea afişată pe ecran, din “Credeţi că exportul de zacuscă va exploda în urma succesului lui Costel Busuioc?” în “Sunteţi de părere că Elena Băsescu preferă abordarea religioasă maniheistă celei care asertează omnipotenţa divinităţii?”. În tabăra cu reacţii adverse la medicaţie, în direct din rezerva sa, Vadim Tudor a jurat că nu va tolera intrigile secesioniste ale instalatorului maghiar care încearcă să separe munca de distracţie în timp ce-i repară chiuveta. În schimb, Cătălin Botezatu a declarat că poziţia sa în legătură cu subiectul se va regăsi în noua lui colecţie haute couture de primăvară-iarnă-toamnă-vară (a dracu’ încălzire globală, a dat totul peste cap). Cât despre Alina Plugaru, tocmai mi s-a confirmat că poziţia ei rămâne, în continuare, aplecată.

Talking Heads - Psycho Killer

(Imagine: www.catavencu.ro)

Gâtuit de certitudinea că vă pasă şi că vă scărpinaţi dubitativ între urechi din cauza lipsei mele de pe blog, mă văd nevoit să împrăştii misterul: în urma onorabilului loc 21 obţinut la RoBlogFest, la categoria jurizată Cel mai bun blog (din vreo 450, mulţumesc frumos, poftă bună şi vouă), au sărit pe mine ofertele de publicitate mascată precum ciomăgarii din presă pe aia mică a lui Băsescu.

Mi s-au propus prototipuri de pungi de seminţe pe care să le iau la test drive-uri, ca să scriu mai apoi pe blog despre feeling-ul pe care l-am avut la cârma unor astfel de pungi de ultimă generaţie, despre consum (urban - pe stadion, în parc sau la Mall; extraurban - în faţa căminului cultural, pe mirişte, pe podişcă sau în şanţ) sau despre cum am simţit tracţiunea integrală a palmei vecinului de dedesubt care a cedat nervos şi mi-a altoit vreo două după ce i-am tot scuipat o juma de zi coji de seminţe în balcon.

Până acum totul a decurs fără cusur, însă în zilele următoare sunt programate probele de anduranţă: aruncatul ambalajului peste gard, masticaţie gimnastică în parc, 100 m (minute) ronţăit şi tir combinat de flegme şi coji. Voi reveni cu detalii (mint, n-o să revin cu nimic, poate doar cu fălcile inflamate). Tzuc, ne vedem în Beijing!

The Dandy Warhols - We Used to Be Friends

Ca să încep într-un ton optimist, pentru că mai încolo o s-o dau în miştouri, redau nedisimulata efuziune sentimentală a unei bătrânici simpatice, probabil din vechea gardă a Regimentului de Gămălii “Apaca”, cu ocazia aniversării lui Ion Iliescu: “V-am văzut prin ’55-’56… Ce bărbat eraţi! Şi acum sunteţi un bărbat apetisant…”. Motivul pentru care, însă, această controversată declaraţie cu vaste implicaţii geopolitice n-a fost preluată de CNN, Al Jazeera, Le Monde Diplomatique şi Trinitas TV este că a fost umbrită, la mustaţă, de un alt eveniment-cheie în plan global: lansarea noii sigle Dacia, cu ocazia Salonului Auto de la… de-acolo, de la ei, că oricum nu interesează pe nimeni.

Multe seminţe s-au crăpat pe marginea şi mai ales în capul subiectului de la recenta lui împrăştiere în media, îndeosebi datorită trăsăturilor pe care sigla le-ar avea în comun cu un desfăcător de capace. Eu zic, însă, că nu asta e problema şi că eroarea morfologică făcută de designerii noii identităţi vizuale nu este una de natură bahică. Păi, din moment ce ştabii afacerii nu vor să renunţe la trecutul triumfal al maşinii şi ţin la valorile acumulate încă de la începuturi de brandul Dacia, n-ar fi fost firesc ca sigla să fie un ansamblu format din patent, şurubelniţă, sârmă de cupru, cheie franceză şi cric?

Din moment ce sunteţi pe aghiutza.com şi nu pe blogul Elenei Udrea, sunt convins că aţi intuit, încă de la însemnarea precedentă, că am fost tocmit de Oana Zăvoranu să înnoroiez eticheta nepătată a lui Vanghelie, în prag de fugă electorală pentru Primăria Generală a Capitalei. Tot datorită flerului vostru investigativ, e posibil să fi anticipat că Oana Zăvoranu, candidata secretă şi de cert prestigiu din partea PRM, plănuieşte să vopsească autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi trenurile de metrou în culorile tricolorului, să le doteze cu aer condiţionat şi cu scaune din piele fină de veveriţă africană, după care să le vândă organizaţiei parareligioase “Martorii lui Elodia” din Copşa Mică.

Ceea ce nu veţi ghici niciodată, însă, este că purtătoarea de stindard naţionalist şi de silicoane a singurului partid-ospiciu din România este, de fapt, un alter ego al lui Vanghelie. Iar ambii reprezintă două dintre multiplele disjungeri schizofrenice ale Marioarei Murărescu. Bun, acum că delirul meu a atins pragul paroxistic şi cămaşa îmi devine din ce în ce mai strâmtă, e cazul să suflăm în lumânare şi să dăm drumul la casetă:

P.S. Binecuvântaţi fie băieţii de la psdtuts.com cu cât mai multe sinecuri, că au tutoriale faine.

Oare la ce se gândeşte primarul Vanghelie atunci când nu se gândeşte la nimic? Oare cu ce idei vine el în consilii atunci când nu e prezent? Oare se duce la toaletă în timp ce se află la volan? Răspunsul la aceste întrebări - dar şi la cea legată de manevrele subterane care au făcut ca Gabriel Cotabiţă să nu primească încă premiul Nobel pentru fizică - numai în fotografia de mare rezistenţă de mai jos! În care este surprins însuşi biroul de lucru al lui Vanghelie!! …Necenzurat!!!

După scumpirile la gaze, facturile apneice la întreţinere, taxele auto plătite aiurea, ieşirile publice ale lui Miron Cozma şi concertele lui Fuego, merităm şi noi o veste bună, cinstită şi inutilă, nu? Care, îndeajuns de surprinzător, momentan nu vine de la cercetătorii de buzunare din Zăbrăuţi, ci de la cercetătorii de tehnologie de la NASA, în plin featuring alături de British National Space Centre.

Înarmaţi cu ochelari şi cu piure de castane, băieţii cu pricina ticluesc în mare nesecret o reţea de telefonie mobilă în spaţiu, care va permite celor aflaţi pe Lună să vorbească la telemobil cu pământenii. Eu zic că da, era şi timpul! De ce să nu comande şi cosmonauţii o pizza în timp ce aşteaptă să se încălzească motorul vehiculului selenar? Sau de ce să nu ştie nevestele tot timpul unde se află soţii lor, care le-o servesc mereu pe-aia obosită cu “iubi, ştii, mă duc în spaţiu… nu, n-am cum să te sun, pisi… bine, o să iau lapte înainte să vin acasă…”?

O singură rugaminte am: să nu lăsaţi români în spaţiu, că ăştia-s de neam îndoielnic. O să umble ţanţoşi pe-acolo cu celulare scumpe, dar fără credit pe cartelă, o să le ceară insistent celorlaţi astronauţi telefonul să dea un mesaj sau un beep şi, până să-ţi dai seama, deja şi-au invitat toate rudele la un grătar şi sparg veseli sticle pe marginea craterului.

Undeva, în privata unei agenţii, un copywriter s-a aflat în lung travaliu după un brief stricat, care i-a picat de-a curmezişul. Ce a reuşit să bălmăjească este vizibil şi stă lipit prin staţiile de metrou: “Noul Axe Dark Temptation. La fel de irezistibil ca ciocolata” - un slogan de te caci pe tine, cum ar zice scatologii de la Violet.

Ieri s-a nimerit să pic în acelaşi vagon de tren cu nişte fotbalişti juniori (însoţiţi de clasicul antrenor îmbrăcat în trening cu culorile naţionalei) care probabil se întorceau dintr-un cantonament la KFC. Şi, în timp ce aşteptam liniştit să deraieze fix partea de tren în care staţionau băieţii, m-a plesnit! Exact în momentul în care prima eructaţie a părăsit gâtul colectiv al grupului, eu ştiam că o să scriu pe blog despre asta.

Aşadar, însemnarea de astăzi aduce în prim-plan acel fotbalist de liceu cu şosetele peste pantalonii sport şi cocalar în perioadele de loisir, pe care îl voi numi generic fotbalar (fiind cunoscut în anumite regiuni şi sub numele de cocalist), iar specific Giani. Chiar, cum se face că într-un grup de fotbalişti mai mare de 3 persoane, pe unul trebuie să-l cheme neapărat Giani (cu variaţii de grafie, bineînţeles: Gieani, Giany, Geanii etc.)? Acuma eu le înţeleg predilecţia pentru Giani Kiriţă, fostul jucător al lui Dinamo, dar nu credeţi că e puţin cam ezoteric pentru publicul larg, băieţi? Nu vă mai ajung denominaţii ca Mutu, Chivu, Rădoi, Jean-Paul Sartre sau Angela Felicia Botez?

Lăsând asta la o parte, am remarcat că pentru un fotbalar totul este nou (”Uaaa, să-mi bag pula, au budă în buda din tren, coaie!”) şi că de fiecare dată un resort abisal îl face să împărtăşească numaidecât şi foarte sonor uluitoarea descoperire (”M-am pişat în gaura aia, bă!”). Indiferent unde se află, lumea este permanent un prilej de revelaţie cultural-cognitivă pentru Giani. O altă chestie pe care involuntar am observat-o e că fotbalarul, oriunde s-ar duce, merge în grup cu băieţii (băieţii fiind nişte homălăi la fel de îndoielnici ca el): “Am fost ieri la coarde, pulă, da’ n-am futut nimic că eram cu băieţii, 12 oameni într-o cameră de 4 pe 4 şi, pula mea, nu aveam loc nici măcar să-mi mişc deştele de la picioare…”.

Pentru cei care deja exersează cum să-şi tragă şosetele peste panataloni, îmi pare rău, dar am o veste proastă: s-a dovedit, absolut ştiinţific, că fotbalarul are o durată de viaţă foarte scurtă, ce nu depăşeşte niciodată liceul. Cu toate că în timpul gimnaziului şi, mai ales, al liceului are parte de o creştere fulminantă pe plan monden local, fiind cunoscut drept un băiat de viaţă, bea şi conduce, fute şi se duce!, fotbalarul se stinge în mod dubios imediat după a 12-a. “Bă, să moară mă-ta-n pula mea, l-ai mai văzut pe Giani? Că n-am mai auzit nimic de el, în slobozu’ la tac-su’…”. “Bă, ştiu că eram cu el la banchet, ne distram cu chestia aia care luminează de sus şi care dansezi sub ea cu două pizde care erau cu noi, şi dintr-o dată ne felicită directorul c-am absolvit şi paf!, Giani a dispărut!”.

În speranţa că n-o să trebuiască să le cumpăraţi copiilor voştri pantaloni de trening Adidas când ajung la facultate, îmi urez toate cele bune.

Am citit în Academia Caţavencu că fostul aghiotant al Andreei Marin Bănică Jr, Cove, locuieşte pe undeva pe lângă intersecţia dintre Sebastian şi 13 Septembrie. Ei, exact pe-acolo, dar puţin mai în jos, apoi la dreapta, mergi înainte, treci de prima intersecţie, apoi de-a doua, încă vreo 50 de metri şi gata, ai ajuns, am stat şi eu până acum două săptămâni. Asta înseamnă că am fost, practic, vecini şi că aş fi putut să mă duc în orice seară la părinţii lui (da, locuieşte cu ai lui) să le cer o cană de făină.

Deci, urmând firul logic al acestei implicaţii, părinţii lui Cove ar fi putut îndrăzni să mă cheme să-l ajut pe ăla micu’ al lor cu calculatorul, că nu se mai aprinde şi are teme pentru şcoala de dans. Din moment ce le-am folosit făina, m-aş fi dus. În timp ce i-aş fi reparat PC-ul, Cove mi-ar fi putut povesti detalii picante despre tatuajele Andreei Marin Bănică Jr, despre păpuşile Oanei Zăvoranu şi despre lecţiile de dans, iar eu i-aş fi putut relata despre cum am luat făină de la ai lui. Drept mulţumire, Cove m-ar fi cinstit cu o şaorma la şaormăria de pe Mărgeanului şi astfel am fi putut deveni amici. Ulterior, am fi umblat prin cluburi împreună, la agaţamente, iar Cove s-ar fi dat la minora pe care tocmai i-o suflasem unui manelist, lucru care ar fi degenerat într-o uriaşă bătaie şi într-o primă pagină în Cancan. Subiectul ar fi respirat prin presă vreo trei zile, după care ar fi fost lăsat să moară cu perna pe faţă.

Mai mult ca sigur, după nedoritul incident şi recent dobândita faimă, aş fi fost invitat telefonic la emisiuni mondene să-mi dau cu părerea despre intenţia Loredanei Groza de a construi un adăpost pentru bibilicile carnivore de prerie, aflate în prag de extincţie. Într-un final, după un parcurs excelent prin faţa aparatelor foto ale paparaţilor, un sătean din Poplaca m-ar fi dat în judecată pentru că din cauza remarcelor mele misogine, auzite în treacăt la tv în timp ce se epila facial, nevasta lui a născut prematur un copil hidos. Evident, ar fi câştigat. Lucru care m-ar fi aruncat în declin brusc şi apoi într-o clinică de dezalcoolizare, vizavi de căminul de bătrâni unde ia Cove lecţii de dans.

Azi, când mă gândesc la toate belelele prin care aş fi putut trece, îmi doresc ca în momentul în care m-aş fi aflat la uşa părinţilor lui Cove, să le fi zis: “Auziţi, da’ să-i spuneţi lui Cove că-mi bag p**la în făina lui!”.

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Doamnelor şi domnilor publicitari de la (foarte probabil) Apaca Media & Unelte Pentru Traforaj, ţin să vă felicit cu mâna pe o bancnotă de 1 milion (pe care s-ar putea s-o dau sau nu ca şpagă) pentru inspirata campanie Fără şpagă, care este fix de rahat şi precis de-ampulea.

Auzi, da’ bine că eşti tu deştept şi ştii să schimbi atitudini şi (poate chiar) comportamente atunci când bugetul tău de cercetare, sosit pe filieră statală, a fost cheltuit integral pe focus grup cu coana Miţura, să zică ea cum nu-i place că prea s-a scumpit metrul cub de levănţică!

Corect?
Ba p-a mă-tii, bă!

Începând de astăzi, voi începe o serie de articole de zero valoare literară, dar cu un puternic conţinut de cuvinte. Subiectul este unul familiar şi drag pentru telespectatorii “Tezaurului folcloric”, însă destul de controversat şi uneori cu statut de tabu în cuplurile de absolvenţi de studii filologice. Drept pentru care se cerea un mic ghid practic pentru soluţionarea situaţiilor de criză generate în cadrul bucătăriei capitaliste de către băşini, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea ştiinţifică de flatulenţe.

Preambul
Te afli într-un mijloc de transport în comun, preferabil într-un autobuz, unde e îmbulzeală ca la oficiul de acordare a pensiilor, atât de mare încât nu îţi dai seama dacă puradelul din spatele tău încearcă să te pipăie sau să îţi sufle portofelul.

Anomalia
Realizezi că o ocurenţă nefericită este pe cale să se declanşeze. Apelezi la departamentul administrativ în încercarea de prevenire a crizei şi directivele venite de sus sunt clare: strângi din buci până la prima.

Declanşarea crizei
Autobuzul ia un hop, cineva se împinge în tine, încerci să te redresezi, îţi permiţi un moment de relaxare musculară şi, până să-ţi dai seama de gravitatea acţiunilor tale, simţi cum băşina este eliberată în atmosferă. Cercetătorii care au studiat subiectul au delimitat două dimensiuni distincte ale flatulenţelor: dimensiunea sonoră (care generează temutul “pârţ”) şi dimensiunea olfactivă (care generează devastatorul “fâs”). Aceste dimensiuni pot apărea şi în combinaţie, dând naştere catastroficului “fârţ”.

Analiza situaţională
Primul pas de urmat după declanşarea crizei este o promptă analiză a datelor de la faţa locului: pute? S-a auzit ceva? Dacă a fost o băşină cu trâmbiţe, îmi pare rău pentru tine, dar ţi-ai furat-o rău. Dacă a fost şi cu trâmbiţe şi cu fragranţă, zic să pledezi în instanţă pentru o copilărie nefericită. Acum că am ajuns la singurul caz solubil, şi anume băşina olfactivă, este cazul să trecem la etapa următoare.

Strategia de atac
Cu toate că manualele de PR recomandă în situaţiile de criză sinceritatea, nu cred că vei avea prea mare succes dacă te vei apuca să urli în autobuz: “fraţilor, m-am băşit!”. Ia aminte că timpul avut la dispoziţie este foarte scurt şi că în această etapă efectele deja au început să se propage şi probabil au ajuns în nările celor aflaţi în proximitatea ta. Unii strâmbă din nas, alţii aruncă ocheade suspecte vecinilor. Acum trebuie să intri şi tu în joc, să îţi iei o mină indignată, să te uiţi de colo-colo şi să mormăi scârbit “care mă-sa…..?”. Această tactică se numeşte “disocierea de efect”.

Următorul pas constă în aplicarea strategiei clasice cu numele de cod “aruncatul pisicii”. Cauţi cel mai apropiat vârstnic din preajma ta şi îl înţepi cu priviri încruntate, încercând astfel să transferi vina asupra lui. O lovitură de geniu, care însă este recomandată numai celor experimentaţi şi foarte stăpâni pe sine, este să grăieşti pe un ton ridicat, inchizitorial: “Care-i nesimţitul?” sau “Să deschidă careva geamul, că murim aici…”.

Strategia de retragere
În ciuda aparenţelor, strategia de retragere nu este totuna cu coborârea la prima. Asta te-ar da de gol. Trebuie să cobori cel puţin la a doua, după ce apele se vor fi calmat, aerul se va fi purificat, iar moşul/baba se află izolat într-un colţ al autobuzului.

Recomandări
Pentru fiecare situaţie în care ghidul meu te-a ferit de oprobriul vremelnic al concetăţenilor, te rog donează o agrafă pentru UFNIP (Uniunea Funcţionarelor Nemăritate din Instituţiile Publice). Fetele vor aprecia gestul.

(Imagine: www.cartoonstock.com)

« Previous entries